
![]() | ![]() Cu toate că nu a fost crescut într-un spirit care să reflecte sau să creeze înclinații către design sau artă în general, Alex s-a maturizat printre artişti (sau cel puțin oameni care au avut înclinaţia să devină artişti). Din anul 2002 când a început să lucreze în domeniu şi până în prezent a acumulat un portofoliu impresionant de creaţii grafice. De la programare şi până la implementarea designurilor complexe în animații menite să atragă atenția, Alex se află într-o permanentă căutare de mijloace de autoperfecționare . | |||
![]() |
A vrut să fie profesoară, apoi doctoriţă, apoi creator de modă şi toate înainte de vârsta de 10 ani, mai târziu şi-a dezvoltat simţul creativ jucându-se cu mărgele. Acesta a rămas hobby-ul cel mai important şi singura modalitate de a se linişti. Ca urmare crede într-un viitor cu un mic magazin într-un colţ al Bucureştiului. Momentan studiază relaţiile publice şi obiectele kitsch, şi urmează să finalizeze studiile universitare din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti. | |||
![]() |
Născut în `87. Asta cam spune tot. N-am prins revoluţia la televizor, n-am vazut cum a luat Steaua cupa campionilor, n-am stat la coadă la salam de soia şi mai ales nu am fost membru de partid. Stau în schimb la coadă să plătesc taxa la facultate, mă uit la televizor să văd revoluţia din Moldova şi sunt membru de seama al organizatiei Google™. | |||




